Pedofili Creierul răspunde la fețele copiilor

Studiu: pedofilul creier răspunde puternic la fețele copiilor

05/21/2014

Cercetătorii de sex au găsit într-un studiu că creierul bărbaților pedofili, spre deosebire de omologii săi sănătoși, răspunde la chipurile copiilor. În prezent, se investighează dacă este posibil un diagnostic de pedofilie prin această reacție a creierului.

Pedofilii sunt mai receptivi la fețele copiilor
Potrivit unui studiu realizat de sexologul Kiel, Jorge Ponseti, bărbații pedofili răspund mai mult la fețele copiilor decât omologii lor sănătoși. Acest lucru este, de asemenea, evident în activitatea creierului. Cu toate acestea, el a fost încă de investigare dacă un diagnostic obiectiv de pedofilie a fost posibil prin intermediul reacției creierului. Ponsetti și colegii și-au publicat rezultatele în jurnal „Scrisori de biologie“ Societatea Regală Britanică. „Ne-am uitat la activitatea creierului a bărbaților pedofili și a controalelor sănătoase în timp ce se uităau la imaginile fețelor unor persoane cu vârste diferite“, a declarat Ponseti al Institutului pentru Medicina Sexuala si Psihiatrie Legala si Psihoterapie la Universitatea Christian Albrechts din Kiel, potrivit unui mesaj al agentiei de stiri dpa. Oamenii de stiinta au folosit imagistica prin rezonanta magnetica functionala in acest scop.

Zonele creierului feței arată o activitate mai activă
Sa dovedit că pedofiliile din zonele creierului facial au arătat mai multă activitate atunci când se uită la fețele copiilor. Așa cum a explicat psihologul Ponseti, activitatea în această regiune a creierului crește la adulții sănătoși când văd fețe ale persoanelor care aparțin grupului preferat sexual. Acest lucru a fost cunoscut de ceva timp. „Când văd imaginea unei femei ca bărbat heterosexual, zona mea de prelucrare a feței devine mai activă decât atunci când văd fața unui bărbat.“ Cu toate acestea, cercetătorii au identificat acum un model analog între pedofili. „Evident, creierul uman are un mecanism prin care poate estima vârsta persoanei și, prin urmare, activează diferite programe de comportament.“ Pentru pedofili, activitatea creierului a fost mai mare în aceleași domenii ca la bărbații sănătoși, dar în circumstanțe diferite.

Diagnosticul obiectiv al pedofiliei
În prezent, Institutul investighează dacă un diagnostic obiectiv al pedofiliei este posibil prin reacția creierului la fețele copiilor. Potrivit lui Ponseti, beneficiul practic ar fi mai ales în planificarea tratamentului, deoarece nu toți cei care abuzează de un copil sunt pedofili. Doar aproximativ jumătate dintre delincvenții pentru prima dată aplică acest diagnostic. Cealaltă parte ar fi fost pierdută pentru copii, deoarece acestea nu aveau contact cu colegii de același sex. De aceea, terapia cu acești bărbați arată, de asemenea, diferită. Este adesea dificil să se determine în ce grup aparține un făptuitor. „Aici este adesea înșelat. Există o măsură obiectivă de ajutor.“ Oamenii de știință de la Kiel au măsurat deja activitățile creierului bărbaților pedofili și sănătoși cu mai mult de doi ani în urmă, arătându-le imagini de adulți și copii goi. După cum a explicat Ponseti, precizia automată a alocării generate de faptul că cineva era pedofil sau nu era în jur de 95%. În prezent, aceste rezultate vor fi testate în condiții mai dificile. În plus, datele publicate acum ar fi, de asemenea, revizuite pentru robustețe.

Pedofilia este o tulburare mintală
În „Clasificarea statistică internațională a bolilor și a problemelor de sănătate conexe“ (ICD-10) Organizația Mondială a Sănătății (OMS) este pedofilia „Tulburarea preferințelor sexuale“ clasificate. Medicii vorbesc despre o tulburare mintală atunci când nevoia de a avea o relație sexuală cu copii este permanentă și pedofilul are cel puțin 16 ani. Deși nu există cifre exacte, estimările sunt că aproximativ 250.000 de germani au pedofilie. Cu toate acestea, nu toate abuzurile pedofililor și nu toți infractorii sexuali sunt pedofili. O tendință pedofilă există în funcție de stadiul actual al cercetării pentru o durată de viață și nu este dură. Cu toate acestea, există programe de prevenire și terapii comportamentale în care persoanele care suferă trebuie, printre altele, să învețe să recunoască și să evite situațiile în care ar putea fi chiar periculoase pentru copii. În plus, așa-numitul „castrarea chimică“ aplicată, în care medicamentele suprimă unitatea sexuală. (Sb)